Iancu de Hunedoara (1441-1456)

       A fost voievod al Transilvaniei intre anii 1441 si 1456. Tatal sau, cneazul roman Voicu, din tara Hategului, a fost innobilat de regele Sigismund de Luxemburg pentru serviciile aduse coroanei maghiare. De la acesta, Voicu a primit domeniul si castelul Hunedoarei.

       A fost numit ban de Severin in anul 1438, de catre regele Albert de Habsburg (1437-1439). Dupa moartea acestuia, I. a sustinut candidatura la tronul Ungariei a regelui polon Vladislav al III-lea. Incoronat in 1440 cu numele de Vladislav I, regele nu a uitat sprijinul lui I. si l-a numit voievod al Transilvaniei. 

       S-a remarcat prin calitatile sale de comandant militar si prin faptul ca a studiat mult timp tactica de lupta a otomanilor, constituind detasamente de cavalerie usoara, capabile sa execute lovituri rapide asupra adversarului. El a fost adeptul campaniilor ofensive antiotomane. Inca din anul 1438, si-a demonstrat calitatile militare in luptele din Serbia impotriva otomanilor.

        In anul 1441, dupa ce a devenit voievod al Transilvaniei, el a invins din nou o oaste a acestora, iar in 1442 a obtinut o alta victorie la Santimbru, langa Alba-Iulia, asupra fortelor comandate de beiul de Vidin.

       Aceste victorii i-au asigurat un prestigiu deosebit in Europa, motiv pentru care atat Papa de la Roma, cat si statul venetian il considerau potrivit pentru a conduce trupele militare intr-o viitoare cruciada antiotomana. Voievodul era hotarat sa se implice decisiv in aceasta actiune, ideea luptei contra Semilunei animandu-l pana la sfarsitul vietii.

      Voievodul transilvanean a acordat importanta si necesitatii ca in fruntea Moldovei si a tarii Romanesti sa se afle domnitori care sa-i fie aliati si pe care sa se poata sprijini la nevoie. Ca urmare, l-a inscaunat pe Basarab al II-lea pe tronul tarii Romanesti, in anul 1442, iar pe cel al Moldovei, in anul 1448, pe Petru al II-lea.

      Perioada 1443-1456 a reprezentat etapa marilor confruntari cu otomanii. Voievodul transilvanean si regele Vladislav I al Ungariei au inceput campania cea lunga, desfasurata la sud de Dunare in conditiile in care nici papa Eugeniu al IV-lea, nici principii crestini nu le-au oferit ajutor in lupta antiotomana. Aceasta campanie, inceputa in septembrie 1443 si incheiata in ianuarie 1444, a fost incununata de succes. Dintre victoriile de rasunet datorate priceperii militare a lui I. trebuie amintite cele de la Nis, Sofia si Zlatita. Venirea iernii i-a impiedicat pe I. si pe regele maghiar sa continue inaintarea spre Adrianopol, ei luand decizia de a se intoarce la Buda.

      Succesele militare obtinute i-au facut atat pe principii crestini, cat si pe Papa de la Roma sa se gandeasca la organizarea unei cruciade pentru alungarea otomanilor din Europa. Au fost stranse fondurile pentru echiparea unei armate si, cu toate ca incheiase o pace avantajoasa, pe 10 ani, cu sultanul Murad al II-lea, regele Vladislav I a fost determinat de Papa de la Roma sa nu mai recunoasca tratatul semnat cu otomanii si sa se alature coalitiei crestine. Din aceasta faceau acum parte ostile multor nobili apuseni si flota venetiana. I. s-a alaturat si el, in septembrie 1444, fortelor crestine, inaintand cu armata la sud de Dunare, indreptandu-se spre Varna. Dar cruciada de la Varna s-a incheiat cu un esec, deoarece regele maghiar Vladislav I, la 10 noiembrie 1444, a folosit o tactica gresita, declansand un atacnechibzuit. Oastea otomana a obtinut o victorie usoara asupra fortelor crestine, interventia lui I. nemaiputand sa schimbe soarta bataliei. Regele Vladislav I a fost ucis in lupta. In aceste conditii, in Ungaria s-a declansat o puternica criza politica interna, careia i s-a pus capat prin alegerea lui I., in anul 1446, in importanta functie de guvernator al Ungariei la care a renuntat in anul 1453, avand pana la moarte titlul de capitan general al statului maghiar. 

      Iancu a urmarit organizarea unei noi campanii militare la sud de Dunare impotriva otomanilor. Batalia de la 17-19 octombrie 1448, desfasurata pe valea Moraviei, la Kossovopolje, s-a incheiat cu victoria otomanilor, in conditiile in care trupele lui I. nu au putut beneficia de ajutorul celor comandate de albanezul Gjerg Kastrioti Skanderbeg. Aceasta batalie a insemnat si sfarsitul campaniilor crestinilor pentru alungarea otomanilor din Europa.

      Ultima confruntare cu otomanii a lui Iancu s-a desfasurat in anul 1456. Sultanul Mahomed al II-lea, dupa ce a cucerit Constantinopolul in anul 1453, si-a indreptat atentia asupra cetatii Belgradului, important punct strategic in inaintarea lor spre centrul continentului european. Dar acesta nu a putut cuceri Belgradul, deoarece a fost aparat de Iancu, care si-a demonstrat din nou calitatile de bun conducator militar in batalia din 21-22 iulie 1456. El a atacat direct tabara otomana, dupa ce fusese respins asaltul general organizat de sultan. Dar, peste numai cateva saptamani de la victoria de la Belgrad, marele luptator antiotoman a murit la 11 august 1456, in urma izbucnirii unei epidemii de ciuma, in tabara oastei sale, la Zemun. Iancu a fost inmormantat in catedrala catolica de la Alba-Iulia, iar pe piatra lui de mormant a fost scris: S-a stins lumina lumii. Aceste cuvinte demonstreaza rolul lui Iancu in lupta antiotomana, Europa pierzand pe unul dintre cei mai importanti luptatori ai sai.

Pentru ca eroii....nu mor niciodata !